Grupa României în preliminariile World Cup 2026: pregătim șampania sau căutăm iar telecomanda? Nouă argumente pro și contra calificării naționalei la Mondial într-o analiză fără menajamente de Gabriel Berceanu

Grupa României în preliminariile World Cup 2026: pregătim șampania sau căutăm iar telecomanda? Nouă argumente pro și contra calificării naționalei la Mondial într-o analiză fără menajamente de Gabriel Berceanu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Știm grupa României în preliminariile World Cup 2026 la finalul unui an în care echipa națională a bucurat milioane de români. Încă din 2023, din mandatul Edi Iordănescu, tricolorii au redevenit satisfacția unificatoare chiar și pentru cei care nu urmăresc fotbalul zi de zi. Am câștigat grupa preliminară spre EURO 2024, apoi grupa de la turneul final din Germania, am terminat pe primul loc în Liga Națiunilor. Ceea ce părea un vis la care nici nu îndrăznești să te înhami a devenit realitate reconfortantă. Dar Mondialul? Ce facem cu Mondialul?

Competiția supremă a rămas marea provocare spre care tânjim de generații deja. Acum, că știm cu cine și când ne vom lupta spre CM 2026, avem argumentele pentru un 2025 al nădejdii dublate de fapte? Ce ne recomandă, pe de o parte, și ce ar trebui să ne pună în gardă, pe de altă parte, când ducem entuziasmul prezentului spre calendarul preliminariilor?

Sunt cel puțin cinci motive puternice pentru care calificarea pare măcar mai realistă de data asta. Dar și patru motive cu greutate în jurul cărora euforia ni se risipește precum zăpada naivă sub ropotul ploii imperturbabile. Undeva la jumătatea tuturor acestora se află sufletul tremurând al românilor.

Să începem cu cele cinci argumente pozitive. Ca să fie într-un ceas bun!

Stabilitatea e rară și se transformă în coerență

Naționala României a devenit sinceră și corectă cu ea însăși în prima parte a mandatului Edi Iordănescu. Doar așa a reușit, ulterior, să își depășească limitele. Tranziția tricolorilor a lăsat printre beneficiile evidente un punct forte major: stabilitatea. Avem aproape aceeași echipă de start, aproximativ același lot, principiile grupului și starea de spirit au rămas constante. Pentru starea de spirit, firește, decisivă a fost și constanța rezultatelor bune din ultimul an.

Am devenit una din cele mai stabile naționale ale Europei. Iar Mircea Lucescu a avut măiestria de a redeveni selecționer fără șocuri inutile. Familia din vestiar se traduce vizibil în „chimie” pe teren. Pe cale de consecință, stabilitatea se transformă în coerență. Într-un calendar fotbalistic sufocat de goana UEFA și FIFA după venituri, când ai cam trei antrenamente mari și late la dispoziție pentru un meci al naționalei, ne-am câștigat un motiv indiscutabil pentru a spera cu argumente la Mondial!

Am devenit curajoși pe fapte

Nu ne-am temut vreodată să sperăm, dar mulți ani n-am avut parcă acel curaj în clipele esențiale pentru a lupta cu toată ființa fiecărui jucător și a naționalei, ca echipă, pentru obiectiv. Astăzi, România e o echipă curajoasă fără a depăși contraproductiv limitele în raport cu resursele ei. Curajoasă în joc, dar și cu o forță mentală superioară. Din noiembrie 2022 până acum, în mai bine de doi ani, am pierdut doar cu Columbia, Belgia și Olanda. Ok, n-am învins mereu „balauri”, dar rămân totuși 22 de meciuri fără eșec!

Mai mult decât atât, atunci când bați Elveția ori Ucraina la un EURO, un declic inevitabil se produce și te împinge spre alt statut vizavi de aspirații și capacitatea de a utiliza propriile arme. Când locul 1 devine firesc, de la preliminariile Europeanului, grupa din Germania și până la Liga Națiunilor, indiferent de adversari capeți siguranța câștigătorului ori măcar o poleială din ea. Și fugi rapid dinspre teama de succes care ne-a caracterizat bolnăvicios prea multă vreme.

Simți că poți pentru că suntem toți

Nu cred că există o echipă națională în Europa la acest moment care să poată fi susținută atât de intens și de atât de mulți oameni, pe teren propriu și în deplasare. Sună triumfalist și eronat? M-am străduit zeci de minute până la această formulare pe care am curajul să o promovez oriunde și oricum.

Pentru că avem diaspora incredibilă, avem Zidul Galben, avem „Uniți Sub Tricolor” cu bunele și relele lor, împreună cu celelalte grupări de ultrași, avem zeci de mii de români care au uimit lumea la EURO 2024, în deplasări fără adversari de top, dar și umplând stadioane mari cu Cipru ori Kosovo la București.

Acum, simți că poți pentru că suntem toți! Unitatea și intensitatea românilor în jurul echipei naționale anulează potențialele diferențe de experiență, valoare sau blazon. Ele compun brațele care prind jucătorii când le e greu și îi împing atunci când dau să tremure.

Stranierii au făcut un pas înainte, la fel și Superliga

Față de acum un an, dar mai ales comparativ cu realitatea de acum doi-trei ani, stranierii români configurează o hartă care probează nu doar potențialul, ci și valoarea confirmată. Dennis Man și Vali Mihăilă s-au alăturat în Serie A lui Răzvan Marin, Andrei Rațiu a devenit un fundaș remarcabil în La Liga, Radu Drăgușin joacă în Premier League, Ianis Hagi e din nou apreciat la Rangers. Nu mai suntem doar o națională „de Serie B și din țările arabe”.

În același timp, Superliga a devenit un campionat mai bun. Aici e loc de o analiză mai amplă, dar concluzia rămâne. Cu FCSB evoluând excepțional în Europa League, cu o competiție internă ascuțită în concurență și întărită de investiții importante, vezi apariția lui Dan Șucu și recordul de implicare financiară al lui Mihai Rotaru, naționala capătă o platformă așteptată și firească dinspre Superliga. A apărut Daniel Bîrligea, forțează Șut, Matei Ilie, Miculescu, Grameni. Totul pare pe trend pozitiv. Să ne țină Dumnezeu!

Mircea Lucescu: o stare mai presus decât tactica

Până când naționala va deveni protagonista unui joc de posesie prin care își domină adversarii, așa cum năzuiește Mircea Lucescu, cel mai mare câștig al revenirii lui ține, pentru mine, de starea pe care a produs-o. Jucătorii au fost onorați și curioși să lucreze cu „Il Luce”, dar acum deja se simt aproape infailibili în momentele din teren când e nevoie să se simtă așa, datorită tehnicianului. Starea „Lucescu” înseamnă gestionare delicată a grupului, fler și autoritate în intervențiile din meciuri, expertiză deghizată în pedagogie subtilă în restul timpului.

UEFA, așa de cuminți am fost în tribune, că nici pe teren n-am mișcat nimic! Cronică de Gabriel Berceanu la România - Kosovo: pânza visului muncit și coviltirul de iluzii al lui Mircea Lucescu

Nu cred că au avut loc modificări importante în jocul României de când a sosit Mircea Lucescu. Nici nu prea aveau cum să se întâmple. Nu tactica sau analiza conferă dimensiunile impactului considerabil adus de reputatul antrenor, ci starea generală pe care a adus-o cu sine. Pe alocuri un simț al importanței și al propriei valori la tricolori.

Iar starea da, te poate duce la Mondial, coroborată cu celelalte elemente. Pentru că mai toate se pot lucra în fotbal, dar pe aceasta o ai sau n-o ai. Starea de campion, până la urmă. Noi o avem!

Cele rele să se spele? Dacă vrem la World Cup 2026 n-ar trebui să uităm de ele!

Ne trebuie și noroc, dar e nevoie și de o asumare realistă a minusurilor ca să putem privi spre Mondial cu ochii fără lacrimi. Doar așa vom găsi, poate, modalitatea prin care să le compensăm. Iată principalele patru argumente pentru care World Cup 2026 ar putea rămâne totuși o iluzie. Și pentru care e nevoie în preliminarii de o strategie perfectă astfel încât acolo unde n-avem, să inventăm. Și unde nu putem, să putem altceva!

„Fotbalul se complică mult prin prezența echipei adverse”. Nu râde, e citat din Sartre!

Grupa din preliminariile World Cup 2026 este excelentă din punct de vedere al adversarilor evitați. Austria, între cele mai abordabile formații din prima urnă. Bosnia-Herțegovina din urna a treia nu e tocmai rău, iar Cipru din urna a patra: ce să ceri mai mult? Plus San Marino, ultima din Europa!

Problema e că, dincolo de punctele forte ale tricolorilor evidențiate în prima parte, avem o grupă în care locul 1 este posibil, dar și locul 3 e probabil. Este o grupă echilibrată în cea mai mare parte. Stăm foarte bine raportat la ce am evitat, dar cum stăm raportându-ne, concret, la noi înșine versus adversari? Cum spunea Jean-Paul Sartre, „fotbalul se complică mult prin prezența echipei adverse” :).

Austria lui Ralf Rangnick e o selecționată de Bundesliga, cu Laimer, Sabitzer sau Baumgartner în frunte. Prindem Bosnia-Herțegovina în picaj, dar e un adversar colțuros, va fi o deplasare tare dificilă, iar Demirovic (Stuttgart), Dedic (RB Salzburg), Karic și Gazibebovic (Sturm Graz), Kolasinac (Atalanta), Krunic (Steaua Roșie Belgrad) vin toți de la echipe din Liga Campionilor. Noi nu avem așa ceva.

N-avem eroi din mari bătălii, nici măcar cicatrici de pe urma lor

Oricât ar fi crescut nivelul câtorva stranieri și cât de mult ne bucură Superliga, nu s-a schimbat uriaș de mult în bine nimic. Și nu știm dacă ceea ce s-a îmbunătățit în această perspectivă e suficient pentru calificarea la Mondial. Ar putea fi, dar mai degrabă nu. De ce?

Rămânem totuși cu 5 fotbaliști din campionatele Big 5, dar Drăgușin joacă doar când sunt accidentați ori suspendați ceilalți stoperi, Man și Mihăilă activează la o nou-promovată, Răzvan Marin și Andrei Rațiu se chinuie în a doua jumătate a clasamentelor.

Ne lipsește o experiență constantă, săptămână de săptămână, a duelurilor uriașe care te încarcă la nivel mental, fizic și pur fotbalistic. N-avem fotbaliști din Champions League, nici o recurență a turneelor finale din care să extragem seva maturității decisive. Oricât ne-am entuziasma, portarul titular e de la Damac, de-acolo de unde ne vine și căpitanul. Cel mai bun jucător din Superliga sezonului trecut s-a dus la Al Gharafa. Iar după EURO 2024 n-am văzut transferuri uluitoare.

Tricolorii sunt puțini și pentru că n-ai de unde

Constanța și omogenitatea primului 11 al României au și un revers. De fapt, e o cauză-revers: lipsa de soluții suficient de bune și de multe pentru un lot competitiv. Adevărul dureros este că, pentru preliminariile CM 2026, la acest moment, avem cel puțin 6 posturi în națională cu diferență mare sau foarte mare între titulari și rezerve sau opțiunile secundare. Nu e un diagnostic de calificare la un Mondial!

Bancu nu are rival pe flancul stâng al apărării, iar în cel drept, distanța dintre Rațiu și alternative crește considerabil. Să nu ne gândim cum ar arăta o suspendare sau o accidentare pentru vreunul dintre ei! Nici în centrul apărării nu putem spune că avem certitudini în formă și de valoare apropiată lui Drăgușin sau experienței lui Burcă. Ce facem cu închizătorul dacă nu e Marius Marin? Dar mijlocași centrali aproape de randamentul și valoarea certificată a lui Răzvan Marin și Nicolae Stanciu, avem fix acum?

Când auzim de baraj pregătim lumânările pentru parastas

Avem inclusiv oportunitatea calificării la World Cup 2026 prin intermediul barajului, unde putem ajunge ocupând locul 2 în grupa preliminară sau măcar prin intermediul Ligii Națiunilor, pentru că ne-am câștigat grupa și am putea profita. Dar numai când auzim de baraj ne iau parcă fiorii! Ne vin în minte Slovenia lui Hagi, apoi Grecia lui Pițurcă, spre Islanda lui Mirel Rădoi. Am clacat mereu!

ROMÂNIA - GRECIA 1-1 în barajul pentru Campionatul Mondial 2014. Naționala ratează încă un turneu final. Ce spune Pițurcă

Unde mai pui că nu e un baraj tur-retur, ci e vorba de două partide, cu doi adversari diferiți, fiecare baraj într-o singură manșă! Și trebuie să fii cap de serie ca să poți juca pe teren propriu măcar primul baraj! Destul de complicat și, având în vedere trecutul nostru cu experiențe amare la meciuri recente de totul sau nimic, șansele reale se reduc oricât ai fi de optimist.

Ofițerul de presă al Echipei Naționale de Fotbal a Românei (2014-2022) și creatorul de content dedicat tricolorilor. A creat și dezvoltat Departamentul Comunicare al FRF, fiind vreme de aproape 8 ani Manager Comunicare, Proiecte Speciale sau Șeful Biroului de Presă FRF. În paralel a activat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alexia Eram se răzbună cum știe mai bine. Sărutări pasionale pe stradă cu noul iubit
Alexia Eram se răzbună cum știe mai bine. Sărutări pasionale pe stradă cu noul iubit
Kosovarii au reacționat, după ce și-au aflat adversarii din preliminariile pentru CM 2026: ”Atenția este îndreptată”
Kosovarii au reacționat, după ce și-au aflat adversarii din preliminariile pentru CM 2026: ”Atenția este îndreptată”
„N-am murit” Discuția halucinantă pe care Nicu Sârghea a avut-o cu doar câteva ore înainte să fie găsit fără suflare în propria casă! Toboșarul trupei Vunk și-a prevestit ultimele clipe din viață?
„N-am murit” Discuția halucinantă pe care Nicu Sârghea a avut-o cu doar câteva ore înainte să fie găsit fără suflare…
FCSB, probleme grave pentru meciul cu Hoffenheim: trei titulari, printre care vedeta echipei, ratează partida
FCSB, probleme grave pentru meciul cu Hoffenheim: trei titulari, printre care vedeta echipei, ratează partida
Daniel Popa, ofertat de o echipă din Superligă! Unde ar putea ajunge atacantul de la FCSB
Daniel Popa, ofertat de o echipă din Superligă! Unde ar putea ajunge atacantul de la FCSB
Emil Grădinescu, incisiv la adresa unei echipe din Superliga:
Emil Grădinescu, incisiv la adresa unei echipe din Superliga: "Ai şapte străini, mulţi sunt degeaba acolo"
Fiica ei e una dintre cele mai sexy artiste, însă nici mama sa nu se lasă mai prejos! Imagini incendiare cu Denise Iacobescu
Fiica ei e una dintre cele mai sexy artiste, însă nici mama sa nu se lasă mai prejos! Imagini incendiare…
BOMBA serii, Călin Georgescu, EXCLUS din cursa prezidenţială
BOMBA serii, Călin Georgescu, EXCLUS din cursa prezidenţială
BANCUL ZILEI. Bulă: – Mi-am dat seama că m-ai înșelat cu ăla care ne schimbă butelia!
BANCUL ZILEI. Bulă: – Mi-am dat seama că m-ai înșelat cu ăla care ne schimbă butelia!
Curier bătut cu bestialitate de doi indivizi în Cluj-Napoca, sub ochii trecătorilor. Scenele şocante au fost filmate
Curier bătut cu bestialitate de doi indivizi în Cluj-Napoca, sub ochii trecătorilor. Scenele şocante au fost filmate
Ce spune ȘTIINȚA despre oamenii cărora nu le place să citească
Ce spune ȘTIINȚA despre oamenii cărora nu le place să citească
Lovitura primită de milionarul român de 33 de ani care construieşte un castel în ţara noastră! Ce se întâmplă cu una dintre afacerile sale
Lovitura primită de milionarul român de 33 de ani care construieşte un castel în ţara noastră! Ce se întâmplă cu…
Ucraineancă stabilită în Brașov, reacție virală despre traiul din România: 'Nu există!'
Ucraineancă stabilită în Brașov, reacție virală despre traiul din România: 'Nu există!'
Elena Udrea a CEDAT. Anunțul teribil venit de urgență din închisoare acum câteva minute
Elena Udrea a CEDAT. Anunțul teribil venit de urgență din închisoare acum câteva minute
VIDEO Părinții lui Armando, tânărul șofer care a pierit în cumplitul accident de la Ploiești, se întorc în țară după tragedie: „Mama lui nu ştie că a murit”
VIDEO Părinții lui Armando, tânărul șofer care a pierit în cumplitul accident de la Ploiești, se întorc în țară după…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
PlayStation 5 Pro: consola de care (NU) ai nevoie?
PlayStation 5 Pro: consola de care (NU) ai nevoie?
Cea mai uşoară şi cea mai grea grupă pentru tricolori la tragerea la sorţi pentru Cupa Mondială 2026
Cea mai uşoară şi cea mai grea grupă pentru tricolori la tragerea la sorţi pentru Cupa Mondială 2026
Cele mai noi și mai bune cauciucuri mixte/all season disponibile acum
Cele mai noi și mai bune cauciucuri mixte/all season disponibile acum
România și-a aflat adversarii din preliminariile Cupei Mondiale 2026! Norocul uriaș pentru naţionala lui Mircea Lucescu
România și-a aflat adversarii din preliminariile Cupei Mondiale 2026! Norocul uriaș pentru naţionala lui Mircea Lucescu
×